Mişcarea legionară după Corneliu Codreanu, vol. II

Ilarion Ţiu, Mişcarea legionară după Corneliu Codreanu, vol. al II-lea, Regimul Antonescu (ianuarie 1941-august 1944), Bucureşti, Editura Vremea, 2007, 192 p.

Descarcă şi citeşte cartea în format pdf (click dreapta / Save Target As…)!

Citeşte cartea la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti.
Cota: II 320745

Comandă cartea:
- Editura Vremea
- Libraria Mihai Eminescu
- Libraria Noesis
- Libraria Bucureşti
- lucman.ro
- superlibrarie.ro
- librarieonline.ro

► Cuprins
Introducere
Capitolul 1. Guvernul national-legionar
1.1. Portofolii legionare
1.2. Lupta pentru putere cu Ion Antonescu
1.3. Abuzuri ale legionarilor
1.3.1. Politia legionara
1.3.2. Abuzuri in administratie
1.3.3. Razbunari personale
1.3.4. Masuri antievreiesti
1.3.5. „Despotismul“ lui Horia Sima

Capitolul 2. „Rebeliunea legionara“
2.1. Evenimentele din 21-23 ianuarie 1941
2.1.1. Ruperea relatiilor cu Ion Antonescu
2.1.2. Ostilitatile
2.1.3. „Regimul Antonescu“
2.2. „Exilul“ liderilor in Germania
2.2.1. „Rebelii“ sub protectie nazista
2.2.2. Refugiul
2.2.3. Cazarea „exilatilor“ in Germania
2.3. „Procesele rebeliunii“
2.3.1. Masuri legislative si politienesti
2.3.2. Valul de arestari
2.3.3. Procesele „capilor rebeliunii“

Capitolul 3. Clandestinitate
3.1. „Grupul din inchisori“
3.1.1. Regimul concentrational
3.1.2. Organizatia din inchisori
3.1.3. Internarea in lagare
3.1.4. Activitati politice in detentie
3.1.5. Inrolarea pe frontul de Est
3.2. „Colaborationistii“
3.2.1. Gruparea din jurul familiei Codreanu
3.2.2. Gruparea Noveanu-Bidianu
3.2.3. Gruparea Radu Mironovici
3.2.4. Alte centre de influenta
3.3. Centre de putere
3.3.1. „Comandamentul al III-lea de prigoana“
3.3.2. Corpul Muncitoresc Legionar
3.3.3. Corpul Studentesc Legionar si Fratiile de Cruce
3.3.4. Centre de putere ale „moderatilor“
3.4. Relatiile cu Ion Antonescu
3.4.1. Tentative de asasinat
3.4.2. Razboiul din Est

Capitolul 4. „Exilatii“
4.1. Plasarea in Germania
4.1.1. Conducerea Miscarii legionare
4.1.2. Legionarii implicati in „rebeliune“
4.1.3. Alte locatii de „exil“
4.2. Relatiile cu nazistii
4.2.1. Contactele cu guvernul german
4.2.2. Fuga lui Horia Sima in Italia
4.2.3. Internarea in lagare de concentrare
4.3. Centre de putere
4.3.1. „Comandamentul din Germania“
4.3.2. Grupul de la Rostock
4.3.3. Grupul de la Buchenwald
4.3.4. Grupul de la Dachau

Concluzii
Abrevieri
Anexa 1. Extrema dreapta, la sfarsit de drum
Anexa 2. Harta Romaniei (1941-1944)
Anexa 3. Harta „exilului“ legionar
Bibliografie

► Introducere
© Ilarion Tiu

In decembrie 1937, la ultimile alegeri democratice din Romania interbelica, Miscarea legionara se dovedise forta politica insemnata, castigand 15,58% din sufragii (locul al treilea dupa PNL si PNT). Legionarii intrasera in „negura“ dictaturii regale a lui Carol al II-lea cu aceasta imagine „augusta“, iar opozitia activa fata de regimul regal le crease un anumit prestigiu privind capacitatea lor de „innoire“ a politicii romanesti.
Cu acest „bagaj de imagine“, in septembrie 1940 Miscarea ajunge fota guvernamentala intr-un Executiv condus de prestigiosul militar gen. Ion Antonescu. Acesta nu era foarte convins de capacitatea administrativa a extremistilor de dreapta, insa la insistentele germanilor i-a acceptat parteneri de guvernare. In cele cinci luni de „coabitare“, generalul si legionarii au dus o paguboasa lupta pentru putere, care s-a incheiat tragic la 21 ianuarie 1941, cand in toata tara au izbucnit violente intre Armata si extremistii de dreapta. Cu suport german, Ion Antonescu iese „invingator“, pornind o campanie dura de neutralizare a fostilor parteneri de guvernare.
Lucrearea de fata analizeaza evolutia Miscarii legionare dupa acest moment, al ruperii relatiilor generalului cu legionarii, si pana la lovitura de Palat de la 23 august 1944, cand Ion Antonescu este indepartat de la conducerea statului.
Interactiunea dintre Ion Antonescu si Miscarea legionara in perioada studiata este mediata fara indoiala de pozitia Germaniei. Nazistii sunt cei care l-au autorizat pe Ion Antonescu sa intervina cu Armata asupra „fratilor ideologici“ romani, dar si aceia care i-au scapat pe sefii legionarilor de arestari, prin organizarea refugiului in Germania. Insa dupa acest moment, Reich-ul a plasat Miscarea pe linie moarta, fara a le permite legionarilor sa se organizeze clandestin contra lui Ion Antonescu. Ceea ce dorim sa aratam este ca national-socialistii nu aveau nici un fel de scrupule in politica externa, folosindu-i pe legionari ca pe o veritabila masa de manevra in exercitarea propriilor interese in zona. Atat la Bucuresti, cat si la Berlin, extremistii de dreapta romani erau lasati sa inteleaga ca prin atitudinea din ianuarie 1941 „au incheiat conturile“ cu Reich­-ul, deoarece au pus in pericol mersul razboiului. Insa in relatiile germanilor cu Antonescu ei nu aveau o astfel de imagine, fiind pastrati pentru orice eventualitate de santaj asupra maresalului.
Cercetarea este structurata in patru capitole: 1. Guvernul national-legionar; 2. „Rebeliunea legionara“; 3. Clandestinitate; 4. „Exilatii“.
Primul capitol reprezinta o analiza a perioadei in care legionarii au participat la guvernare. Accentul este pus pe disensiunile aparute intre liderii Miscarii si Ion Antonescu, dar si pe abuzurile facute de legionari, care au provocat reactii ostile din partea populatiei. Capitolul al doilea studiaza situatia Miscarii dupa inabusirea revoltei legionarilor impotriva generalului Antonescu. „Subiectele tinta“ care vor fi abordate se leaga de refugierea conducerii organizatiei in Germania si de procesele legionarilor acuzati ca au provocat tulburarile din ianuarie 1941. In cel de-al treilea capitol vom analiza formele de activitatea ale legionarilor dupa scoaterea in afara legii. Cercetarea va descrie si situatia extremistilor de dreapta condamnati in procesele „rebeliunii“, insa accentul va fi pus pe metodele folosite de legionari pentru a mentine existenta politica a organizatiei. Ultimul capitol studiaza situatia extremistilor de dreapta fugiti peste granita, dupa evenimentele din ianuarie 1941. La cererea lui Ion Antonescu, autoritatile naziste nu le-au permis sa intretina activitati politice, fixandu-le domiciliu obligatoriu, iar mai apoi regim de lagar (dupa fuga lui Horia Sima in Italia – decembrie 1942).
Lucrarea este structurata tematic si nu isi propune o analiza exaustiva a activitatii legionarilor in perioada studiata. Tocmai de aceea, uneori se vor repeta unele idei si informatii, cu scopul sustinerii argumentatiilor tematice.

Bibliografia temei este relatic saraca si de multe ori „afectata“ ideologic. Prima lucrare care trateaza istoria Miscarii legionare intre „rebeliune“ si 23 august 1944 a aparut la Buenos Aires (Argentina), in anul 1951, sub semnatura preotului Stefan Palaghita, cu titlul Garda de Fier spre reinvierea Romaniei[1]. Palaghita fusese delegat de „guvernul national roman“ de la Viena sa stranga documentatie pentru o istorie a Miscarii legionare. si-a inceput munca inca din 1944, insa tonul lucrarii sale este influentat de prefacerile interne din organizatie pana la tiparirea cartii. Dupa infrangerea Germaniei in razboi si inchierea activitatii guvernului de la Viena, Palaghita s-a plasat in tabara ostila lui Horia Sima. Astfel ca, autorul fixeaza toate activitatile negative ale Miscarii in sarcina „Comandantului“, care n-ar avea nimic in comun cu „adevarata Legiune“. Totusi, cartea poate fi utilizata printre randuri, mai ales in ceea ce priveste cronologia refugierii legionarilor in Germania si activitatea lor acolo: plasare in domicilii obligatorii, internarea in lagare etc.
In Romania, intaia lucrarea despre Miscarea legionara a fost publicata in 1971 , fiind scrisa de doi istorici oficiali ai Partidului Comunist Roman, Mihai Fatu si Ion Spalatelu. Intentiile neobiective ale autorilor au fost evidente inca din formularea titlului: Garda de Fier. Organizatie terorista de tip fascist[2]. Cu toate ca cei doi au avut acces la arhivele Sigurantei, au intreprins putine eforturi in edificarea unor preconcepte despre Miscarea legionara. Pentru perioada studiata in lucrarea de fata s-au sustinut unele stereotipuri consacrate de regim, precum „slugarnicia“ Miscarii fata de nazisti si „vanzarea de tara“.
Cea mai importanta lucrare scrisa despre Miscarea legionara inaintea caderii „Cortinei de fier“ ii apartine germanului Armin Heinen. Acesta si-a facut in anii ’1980 o teza de doctorat despre Legiune, care a fost tiparita si in Romania in anul 1999 sub titlul Legiunea „Arhanghelul Mihail”. Miscare sociala si organizatie politica. O contributie la problema fascismului international[3]. Armin Heinen a studiat in Romania pentru lucrarea sa, insa in general a avut acces la presa si fondurile arhivistice ale Bibliotecii Academiei Romane. Arhiva Sigurantei nu i-a fost pusa la dispozitie, avand totusi posibilitatea sa ia interviuri unor legionari participanti la evenimente. Perioada analizata in lucrarea de fata nu a fost atinsa in detaliu, autorul motivand lipsa de informatie. In general, a dispus de surse memorialistice, dar si de arhivele germane referitoare la relatia legionarilor cu cercurile Reich-ului. Lucrarea sa exceleaza prin metodologie si prin detasarea de politica in analizarea unui subiect atat de sensibil.
Perioada tratata in lucrarea noastra este descrisa in amanunt si de lucrarile memorialistice ale unor legionari care au detinut conducerea organizatiei in anii 1940-1944. Cele mai importante apartin „gradelor legionare“ Horia Sima, Viorel Trifa si Ion Dumitrescu-Borsa[4]. Bineinteles ca fiecare are o viziune proprie despre plasarea personala in istoria Legiunii, insa amintirile sunt unitare in descrierea contextului general.
Dintre lucrarile de specialitate aparute dupa 1990, cea mai importanta contributie adusa cercetarii temei noastre este publicata de Dragos Zamfirescu, avand titlu Legiunea Arhanghelul Mihail. De la mit la realitate[5]. Cartea exceleaza prin cercetarea arhivistica intreprinsa de autor, acesta evitand sa emita presupuneri evenimentiale fara acoperire. Prin citarea in detaliu a unor documente, lucrarea poate fi folosita si ca mini-editie de izvoare istorice.

Cercetarea noastra utilizeaza termenul de rebeliune sau rebeliune legionara intre ghilimele. Am considerat necesar sa folosim ghilimelele intrucat atat in epoca, cat si ulterior, au fost discutii foarte aprinse in legatura cu natura evenimentelor din 21-23 ianuarie 1941. Termenul rebeliune este „inventat“ de Ion Antonescu in acele zile, pentru a arata ca legionarii s-au „dedat“ la acte nedemne, incercand sa rastoarne violent ordinea in stat, intr-un moment crucial, cum era ajunul razboiului. Dupa 23 august 1944, propagandistilor comunisti le-a convenit termenul „mostenit“ de la regimul precedent, utilizand tot cuvantul rebeliune pentru evenimentele in cauza. Unii istorici au incadrat acele conflicte de stada in limitele unei lovituri de stat. Alti sunt de parere ca a fost un puci, asemenea incercarii lui Hitler de a cuceri puterea in 1923. Pentru a ne tine deoparte de aceste contoverse, am preluat termenul consacrat de istoriografia oficiala antonesciano-comunista, utilizand ghilimele pentru a semnala ca discutia privind natura evenimentelor din 21-23 ianuarie 1941 nu este inca incheiata.
Termenului prigoana, desi nu apare din conotatii religioase, isi are originea in istoria Bisericii. Legionarii au utilizat sintagma pentru a semnifica statutul lor in perioadele de ilegalitate si represiune a autoritatilor statului, fiind preluata de autor pentru a reda limbajul epocii. Conform pozitiei Bisericii, prin prigoana se intelege „provocarea suferintei, sau disconfortul temporar provocat de o moarte probabila, fata de indivizi care militeaza pentru credinte religioase, sau care adopta practici propagandistice religioase“ . Miscarea legionara a invocat mai ales sensul secundar al termenului, conform caruia „nu este obligatoriu ca persoanele sa fie active in propagarea ideilor in care cred, si nici sa aiba o credinta puternica, si este expus prigoanei pana cand isi abandoneaza ideologia“[6] .
Utilizarea termenului terorism, si derivatele acestuia, s-a facut in conformitate cu normele epocii, elaborate de Societatea Natiunilor. Astfel ca, la Conferinta Societatii Natiunilor de la Paris din 1931 s-a stabilit ca „oricine in scopul terorii populatiei foloseste impotriva persoanelor si proprietatilor bombe, mine, incendii sau mijloace explozive, sau cine intrerupe sau incearca sa intrerupa un mijloc, sau cine intrerupe sau incearca sa intrerupa un serviciu public sau de utilitate publica va fi pedepsit“[7].
Ca si termenul „prigoana”, notiunea de exil este utilizata de autor mai degraba pentru surprinderiea limbajului epocii, decat din cauza realitatilor evenimentiale. Conform unor definitii, prin exil se intelege „mutarea unei natiunii din propria tara, sau a componentei sale intelectuale, pentru o perioada lunga de timp sau pentru intreaga viata. Expulzarea poate fi fortata un act violent al guvernului sau de o mutare voluntara a cetateanului, uneori pentru a scapa de opresiuni“[8]. Legionarii s-au incadrat intr-o oarecare masura in aceasta definitie, dar represiunile au fost rezultatul organizarii unor acte violente la adresa conducerii statului (evenimentele din 21-23 ianuarie 1941), si nu numai din cauza activitatilor politice interzise de legislate. Tocmai de aceea, nu vom utiliza in lucrarea noastra termenul exil in sensul tau teoretic, marcandu-i particularitatea prim folosirea ghilimelelor.
[1] Palaghita, Stefan, Garda de Fier spre reinvierea Romaniei, Buenos Aires, Editura autorului, 1951, 384 p.
[2] Fatu, Mihai, Spalatelu, Ion, Garda de Fier. Organizatie terorista de tip fascist, Bucuresti, Editura Politica, 1971, 430 p.
[3] Heinen, Armin, Legiunea „Arhanghelul Mihail”. Miscare sociala si organizatie politica. O contributie la problema fascismului international, Bucuresti, Editura Humanitas, 1999, 552 p.
[4] Sima, Horia, Prizonieri ai puterilor Axei, Constanta, Editura Metafora, 2005, 302 p.; Trifa, Viorel D., Memorii, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2003, 174 p; Dumitrescu-Borsa, Ion, Cal troian intra muros. Memorii legionare, sBucurestit, Editura Lucman, s2002t, 464 p.
[5] Zamfirescu, Dragos, Legiunea Arhanghelul Mihail. De la mit la realitate, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1997, 456 p.
[6] Hastings, James, Dictionary of the Apostolic Church, vol. II, coord. James Hastings, Vocea „Prigoana“, Edinburgh, T.&T. Clark, 1926, 724 p.
[7] Aradavoaice, Gheorghe, Naghi, Daniel, Nita, Dan, Sfarsitul terorismului, Bucuresti, Editura Antet, 2002, p. 46.
[8] ***The Columbia Encyclopedia, Vocea „Exil“, 2003, (1 iunie 2004).